De la placa bacteriană la piatra pe dinți: Procesul de formare
Totul începe la doar câteva minute după ce mâncăm. Resturile alimentare invizibile, combinate cu zaharurile și bacteriile prezente în mod natural în salivă, formează o peliculă incoloră și lipicioasă pe suprafața dinților: placa bacteriană. Dacă această peliculă moale nu este îndepărtată riguros prin periaj de cel puțin două ori pe zi și prin folosirea aței dentare, mineralele din salivă (precum calciul și fosforul) se depun treptat peste ea. În doar 24-48 de ore, placa bacteriană se întărește (se calcifică), transformându-se într-o depunere dură și poroasă, cunoscută popular sub numele de „piatră pe dinți” sau tartru dentar.
De ce periajul acasă nu mai este suficient?
Odată ce placa bacteriană s-a mineralizat și a devenit tartru, nici cea mai scumpă periuță de dinți, electrică sau manuală, nu o mai poate îndepărta. Textura tartrului este poroasă, ca un burete care atrage și absoarbe noi straturi de bacterii și pigmenți coloranți din alimentație (cafea, vin, tutun), devenind vizibil: de la nuanțe de galben pal, până la maro închis sau negru. Singura modalitate de a elimina această barieră dură este intervenția mecanică profesională, realizată de medicul stomatolog folosind instrumentar special cu ultrasunete. Încercarea de a curăța intens placa pietrificată cu scobitori sau periaj abraziv agresiv acasă duce doar la sângerări și lezarea smalțului, nu la rezolvarea a problemei.
Zonele cele mai predispuse la formarea tartrului
Chiar și persoanele cu o igienă orală impecabilă vor acumula un anumit grad de tartru de-a lungul timpului. Există anumite zone în cavitatea bucală unde saliva se secretă din abundență, fapt care accelerează mineralizarea plăcii. Cele mai predispuse arii sunt suprafețele interioare (linguale) ale dinților frontali inferiori și suprafețele exterioare (vestibulare) ale molarilor superiori. Aceste „puncte moarte” stau la baza justificării nevoii de igienizare profesională periodică, care reprezintă singurul instrument eficient pentru stoparea evoluției depunerilor către îmbolnăvirea gingiei și a parodonțiului.